Liță Dumitru, impresionat de calitățile lui Sânmărtean: „M-a încântat. Formează un cuplu senzațional cu Pintilii”

Liță Dumitru, impresionat de calitățile lui Sânmărtean:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua a trecut pe primul loc după victoria, scor 4-0, de pe teren propriu în fața celor de la Condordia, iar Lucian Sânmărtean a debutat cu gol în tricoul campioanei

Proapăta achiziție a roș-albaștrilor, Lucian Sânmărtean, l-a impresionat pe Liță Dumitru, care spune despre noul mijlocaș al Stelei că face un cuplu mai bun alături de Pintilii decât cu Bourceanu, jucător transferat între timp în Turcia, la Trabzonspor.

Fostul internațional crede că Sânmărtean va fi un jucător decisiv pentru Steaua în această a doua parte a campionatului, singurul său regret fiind legat de vârsta înaintată a fotbalistului, care luna viitoare va împlini 34 de ani.

„Sânmărtean formează un cuplu senzațional cu Pintilii, chiar mai valoros decât cuplul Bourceanu-Pintilii. M-a încântat Sânmărtean pentru acuratețea și felul în care s-a prezentat în joc. M-a convins că este un jucător de valoare și îmi pare rău că a apărut abia acum în fotbalul românesc și nu a putut să spună ce a avut de spus.

Eu am văzut că a jucat 4-2-3-1. Sânmărtean apărea între cei trei din față, pe stânga și forma 4-1-4-1. S-a retras însă în 4-2-3-1 și a schimbat poziția cu Pintilii, dar Sânmărtean a excelat la pasele pe diagonala, care s-au dovedit decisive. Cred eu că aici Reghecampf a câștigat duelul cu Ionuț Chirilă”, a declarat Liță Dumitru pentru Sport Total FM.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×